luni, 30 noiembrie 2015

Care sunt avantajele folosirii tamplariei PVC si geamului termopan

1. Termopanele sunt numarul unu in domeniul eficientei energetice

Joaca un rol important in promovarea energiei si izolarea termica. Profilele din PVC sunt calea catre un ideal energetic comparativ cu cele din aluminiu sau lemn. Au valori de izolare mai buna si sunt capabile de a reduce costurile pentru incalzirea locuintei. Exista un potential de economisire atunci cand se utilizeaza termopane in planul casei. Astazi. ferestrele pot fi fabricate in mod eficient avand costuri reduse cu ajutorul tamplariei PVC.

2. Tamplaria PVC are un raport bun cost-beneficiu

Geamul termopan ofera avantaje clare, atat in achizitionare si pe parcursul duratei de viata. Ferestrele din lemn sunt mai scumpe cu aproximativ 20-30% decat cele din tamplarie pvc. Bazat pe un mare potential si mentinerea unui ideal energetic pe intreaga durata de viata de peste 50 de ani, costurile investitiei sunt salvate pe termen lung cu un minim de intretinere.

3. Ferestrele din pvc sunt usor de intretinut

Sunt usor de intretinut si necesita intretinire minima. In schimb ferestrele din lemn, trebuie sa fie lustruite aproximativ la fiecare doi ani si vopsite la 5 ani. Geamurile din termopan sunt extrem de rezistente in conditii meteorologice nefavorabile si lumina puternica. Pentru a putea curata ferestrele aveti nevoie doar de lichide specifice geamului ce le gasiti peste tot in comert, datorita proprietatilor netede a profilelor.

4. Sunt exprem de durabile

Spre deosebire de ferestrele din lemn, termopanele au o durata de viata mai lunga. Ferestrele de inalta calitate rezista distorisunilor si au un nivel ridicat de functionare pentru multi ani. Este o investitie excelenta cu privire la mentinerea valorii unei proprietati, s-a demonstrat stiintific ca durata de viata, este de cel putin 50 de ani.

5. Ofera un echilibru ecologic

Reduceti factura la energie cu pana la 40% din toate rezervele de gaze si petrol din lume pentru incalzirea si furnizarea energiei in cladiri, in timp ce doar 4% merge in productia de materiale plastice din care 1% sunt utilizate pentru producerea tamplariei. Pe langa faptul ca sunt reciclabile 100%, durabilitatea si nivelul scazut de poluare in timpul prelucrarii profilelor ajuta la producerea unui echilibru ecologic si contribuie la protectia mediului.
Termopanele Klador Trust pot fi configurate in ferestre sau in usi impreuna cu profilele PVC de la urmatorii furnizori: Rehau, Veka sau Trocal. Sticla folosita pentru fabricarea geamului termoizolant este furnizata de doi producatori globali de sticla: Saint Gobain si Pilkington

Cât ți-ar lua să faci următorul joc-fenomen? 24 de ore

Zilele trecute, Ubisoft România a organizat ediția a treia a The Ubisoft Game Jam, un hackathon de 24 de ore în care profesioniști și amatori ai programării și designului s-au întrecut pentru a face, de la zero, jocuri distractive, inovatoare și atrăgătoare.
Pe 14 noiembrie, la ora 10.00, etajul 34 al clădirii Sky Tower fremăta sub pașii agitați a celor multe zeci de tineri entuziasmați. Când am ajuns sus, Cristian Tănase, External Communications Manager în cadrul Ubisoft România, alegea tema concursului. Dintre cele cinci posibile (”Come with me if you want to live”, ”Winter is coming”, ”What I see is not real”, ”Me, myself and I”, ”Domino effect”), câștigătoare a fost ”Domino Effect”, iar după câteva secunde de aplauze, ”ura!” și ”aaaaaah…”, lumea s-a apucat de treabă
Pe toată suprafața circulară a etajului care oferă o vedere fascinantă asupra Bucureștiului răsună, cu entuziasm, idei și clinchete de tastatură. În următoarele 24 de ore, acele idei și clinchete se vor transforma în jocuri – unele mai rafinate decât altele, unele mai distractive decât altele.
Ubisoft Game Jam

Energizante, Oculus Rift și ochi crăpați

Ubisoft Game Jam a fost un eveniment împărțit în două categorii. A existat un ”track” intern – în cadrul căruia s-au înfruntat echipe formate din angajați ai companiei – și un ”track” extern – la care s-a putut înscrie oricine dorea. Au fost 23 de echipe de ”outsideri”, iar eu m-am numărat printre cei însărcinați cu jurizarea. Am petrecut ceva mai mult de 18 ore printre programatori și designeri, printre cutii goale de Red Bull, zornăit de coolere și ochi crăpați de lumina puternică a monitoarelor.
Cât timp capetele concurenților stăteau aplecate în display-uri și peste tastaturi, am avut ocazia de a testa cea mai nouă versiune de Oculus Rift, una foarte apropiată de versiunea care urmează să fie lansată pe piață în curând.
M-am mai jucat cu Oculus DK1 și DK2 (Development Kit), iterații care nu reușiseră nimic mai mult decât să-mi provoace amețeală și dureri de cap. După ce am testat HTC Vive, am rămas convins că Oculus nu are nicio șansă pe piață odată cu lansarea dispozitivului coreean, dar acum am cu totul altă părere.
Versiunea de Oculus testată de mine nu se diferențiază, din punct de vedere hardware, de DK2 cu foarte multe, însă software-ul foarte bine adaptat și jocurile optimizate au creat o experiență foarte bună. Am jucat EVE: Valkyrie și am explorat spațiul vast și am dat cu cănile de pământ în Job Simulator. Casca în sine este ușoară, comodă, iar căștile stereo glisează pe margine pentru o ajustare comodă deasupra urechilor. Nu se pune problema renunțării la cablurile care leagă casca de computer, ”pentru că nu există tehnologie de transfer wireless suficient de rapidă încât să ofere o experiență plăcută”, însă mi-au plăcut foarte mult controlerele. Se simt foarte bine în mână și butoanele au senzori capacitivi care, în jocuri, îți permit practic să îți vezi poziția mâinilor. Dacă ții degetele pe butoane, ai pumnii strânși, dacă ridici degetele, palmele virtuale sunt deschise.
Ubisoft Game Jam
Unul dintre managerii de proiect Ubisoft România mi-a explicat cât de mult contează ca jocurile să fie gândite special, optimizate, lucrate și pregătite pentru realitatea virtuală. Degeaba hardware-ul duce dacă software-ul îți dă amețeli.
Mi-a plăcut și interfața Oculus care îți permite să selectezi cu ușurință jocurile și chiar părea a produs finit, chiar dacă mi s-a pus că vor mai trebui făcute câteva retușuri. Cei de la Oculus au fost prezenți la Ubisoft Game Jam pentru a juriza competiția de jocuri VR desfășurată între angajații companiei de gaming.
Orele s-au scurs pe nesimțite și luminile s-au stins treptat. Pe alocuri răsuna muzică menită să mențină energia la un nivel cât mai ridicat, pe alocuri răsunau efecte speciale, create atunci și acolo pentru a completa grafica din jocuri. Când am decis să plec spre casă, în jurul orei 2.30, unii dintre concurenți se întindeau pe beanie-bags, pe podea, pe canapele.

”Mi-a dat o eroare și trebuie să verific totul de la capăt”

Am revenit la Game Jam duminică, în jurul orei 8.00. Am împărțit liftul cu unul dintre participanți. Avea ochii scurși în gură și râdea nervos. ”Mi-a dat o eroare și trebuie să verific totul de la capăt”, începuse el să spună, încercând să intre în niște detalii pe care oricum nu le-aș fi priceput. L-am întrebat rapid dacă termină în două ore și mi-a zis că nu știe sigur.
Sus, unii încă dormeau. Pe o masă, un controler Makey Makey fusese înfipt într-o felie de pizza și era principala metodă de control a unui joc creat de câțiva angajați Ubisoft. În scurt timp avea să înceapă jurizarea și lumea se grăbea să facă ultimele ajustări înainte de marele vot care avea să aducă un premiu de 2.000 de dolari și mai multe seturi de Samsung Galaxy S6 și Gear VR.
Am trecut, împreună cu cineva de la Ubisoft, pe la toți participanții de pe track-ul extern și am fost surprins de calitatea unor titluri. Doi tineri de aproximativ 20 de ani creaseră un joc numit ”Get Poland to Space”, bazat pe o serie de meme-uri de pe Internet. Altă echipă, formată din membri ceva mai experimentați și mai în vârstă, a reușit să facă un joc senzațional cu șobolani care alergau o felie de pizza.
Am văzut un joc FPS de realitate virtuală care combina grafica de Counter Strike cu cea de Minecraft și în care una dintre arme era un cap de cal care lansa rachete.
Voturile s-au împărțit cu dificultate dar, după câteva dezbateri, au fost anunțați câștigătorii. Pe track-ul extern, premiul cel mare, numit ”Game of The Jam”, l-au obținut băieții de la Clusterfunk cu jocul Trainpocalypse, un fel de Snake la multiplayer cu trenulețe și piese de domino.

”Cel mai greu a fost să ne luptăm cu oboseala”

Am stat de vorbă cu cei cinci membri ai echipei Clusterfunk după ce emoțiile, oboseala și entuziasmul s-au epuizat și am încercat să aflu cine sunt ei și ce planuri de viitor au cu jocul.
În primul rând, i-am rugat pe băieți să-mi scrie o scurtă prezentare. Echipa este formată din cinci tineri cu vârste între 22 și 31 de ani. Au toți experiență fie în programare, fie în design și au mai lucrat la proiecte de gaming.
Bogdan Tănăsoiu, 26 ani, absolvent Master Software Engineering la UBB Cluj-Napoca, game developer la Evozon Systems de 4 ani, programare și sunet în Clusterfunk.
Doru Buț, 31 ani, absolvent Master al Universității de Artă si Design Cluj-Napoca, 5 ani vechime în game development ca și artist 3D. ”În echipa Clusterfunk m-am ocupat cu tot ce ține de partea de 3D, crearea de asset-uri și level design cât și efecte vizuale”.
Raul Incze, 22 ani, masterand în Applied Computational Intelligence la UBB Cluj-Napoca. ”Lucrez de 2 ani ca game developer la Evozon. Pentru Clusterfunk m-am ocupat în general de programare”.
Flaviu Vescan, 24 ani, absolvent al Facultății de Electronică, Telecomunicații și Tehnologia Informației în cadrul Universității Tehnice Cluj-Napoca. ”Lucrez ca game developer de 2+ ani la Evozon Systems. Pentru Clusterfunk Team m-am ocupat de UI și coding oriunde era nevoie”.
Alexandru Munteanu, 26 ani, am studiat la Universitatea de Artă și Design în Cluj-Napoca, secția de grafică. ”Lucrez ca game developer de trei ani, iar în cadrul echipei Clusterfunk m-am ocupat de texturi și am contribuit la direcția vizuală a jocului.”
Toți cei cinci membri au mai participat la hackathoane pe gaming până acum, deci nu a fost primul lor rodeo. Totuși, 24 de ore de muncă nu sunt mai puțin obositoare, indiferent câtă experiență ai avea. ”Cel mai greu a fost să ne luptăm cu oboseala care-și făcea simțită prezența după 4 AM, când puterea de concentrare a devenit un lux si abilitatea noastră de a comunica coerent unul cu celălat a început ușor să dispară. Am putea spune că am lăsat dormitul pe seama drumului de întoarcere”, spun ei.
Jocul lor, Trainpocalypse, care poate fi jucat AICI, este inspirat de Tron și Snake. ”Ne-am gândit să extindem un concept existent (Tron, Snake) cu o mecanică potrivită. Cel mai probabil vizualizarea efectului de cădere a pieselor de domino ne-a dus cu gândul la Tron și Snake și nu invers, dar a fost o potrivire oportună”.
Colaborarea între membrii echipei a mers ca unsă, cei cinci mai colaborând și la alte proiecte pe parcursul timpului, iar ideile au început să curgă fluid, la fel și liniile de cod. ”Cum în cutia de jucării al unui copil se găsește de obicei un joc Domino, ne-am gândit că un context potrivit pentru ideea noastră ar fi chiar acesta: un loc de joacă, plin cu elemente ludice corespunzătoare: trenulețe, cuburi, fel și fel de alte minunății”, declară echipa.
vlcsnap-2015-11-19-16h54m02s405
Jocul poate fi jucat simultan de patru persoane, iar asta a fost, în opinia mea, o alegere inspirată. Trainpocalypse (titlu provizoriu) se poate juca până în patru persoane. ”Am ținut neapărat să croim o experiență pentru mai mult de doi jucători, întrucât prototipul se împletea foarte bine cu ideea unui ‘couch game’ – acel joc pe care-l joci când îți chemi prietenii la tine acasă și te aduni cu ei în fața TV-ului.” Experiența este una foarte distractivă și mă văd pierzând ore întregi încercând să-mi întrec prietenii la punctaj.
M-a atras mult simplitatea gameplay-ului, grafica colorată dar și senzația de dependență care ți-o dă. Unul dintre cele mai de succes startpuri din România, Mavenhut, a cucerit întreaga lume cu o versiune modificată de Solitaire, așa că de ce nu ar putea Clusterfunk să facă același lucru cu o versiune modificată, competitivă, de Snake/Tron?
Vom afla curând dacă așa vor sta lucrurile, având în vedere că echipa Clusterfunk va continua dezvoltarea. ”În ceea ce privește viitorul jocului, ne-am hotărât să ne continuăm lucrul și să-l ducem până la bun sfârșit. Ne-am propus să-l dezvoltăm în continuare pentru PC, probabil va urma la un moment dat un pitch pentru Steam Greenlight, dar abia am reluat discuția despre gameplay.”
Se pare că cele 24 de ore de muncă, stres, energizant și pizza au fost cu folos. Pe lângă premiile câștigate, băieții au reușit să creeze un produs care are potențialul de ajunge pe PC-urile a milioane de oameni din lume

Dispozitive românești pe care merită să le cumperi

În prezent, pe piață se găsesc numeroase dispozitive românești la prețuri avantajoase, iar noi vă prezentăm zece dintre cele mai interesante.
În ultimii ani, au apărut din ce în ce mai multe produse românești cu specificații de top multe dintre acestea fiind acum disponibile la prețuri foarte bune pe site-urile magazinelor online. Am ales zece oferte interesante, pe care le-am inclus în lista de mai jos, însă trebuie să menționăm un lucru mai întâi
Spunem că produsele sunt românești deoarece ele sunt comercializate de branduri locale, însă ele nu au fost construite în țara noastră. Majoritatea sunt originare din China, iar unul dintre cazurile cele mai cunoscut este al celor de la Visual Fan. Compania din Brașov deține Allview, iar o mare parte din terminalele cu acest brand au fost fabricate inițial de Gionee. Allview X2 Soul Mini, de exemplu, este un Gionee Elife S5.1 și nu aveam cum să lipsească din lista noastră.

Reduceri la dispozitive românești

Lansat inițial sub numele de Gionee Elife S5.1, Allview X2 Soul Mini a fost pentru o perioadă cel mai subțire telefon din lume. Cu o grosime de doar 5,1 milimetri, acesta era la mare distanță de orice alt smartphone de pe piață. Lista de specificații include un ecran HD de 4,8 inci, un procesor MediaTek MT6592 octa-core, cu 8 nuclee de 1,7 GHz și un procesor grafic Mali-450MP4.
Pe lângă acestea, mai găsim 1GB RAM și 16 GB spațiu de stocare pentru datele personale. Din păcate, Allview X2 Soul Mini nu este dotat și cu un slot pentru carduri microSD, așa că va trebui să va mulțumiți cu capacitatea internă. Camera foto principală este un de 8 megapixeli, iar cea secundară este una de 5 megapixeli. Allview X2 Soul Mini are unul dintre cele mai bune raporturi calitate/preț și este disponibil la un preț avantajos AICI.
Allview X2 Soul Mini
Allview P8 Energy este un telefon ideal pentru cei care își doresc să fie cât mai productivi, fiind dotat cu o baterie de 6.000mAh, dar și cu două sloturi SIM. Pe lângă capacitatea importantă a bateriei, acesta are și posibilitatea de a reîncărca alte dispozitive. Telefonul include un ecran HD de 5 inci, un procesor quad-core de 1,3GHz, 1GB RAM și 8GB pentru stocarea datelor. De asemenea, camera foto principală are 8 megapixeli, iar cea frontală, 2 megapixeli. Vă puteți cumpăra acest terminal la un preț foarte bun de AICI.
Reduceri eMAG Allview P8 Energy
Înainte de toate, televizorul U32HD4 al celor de la UTOK se remarcă prin prețul accesibil. Din punct de vedere al specificațiilor, acesta include un ecran cu o diagonală de 80 de centimetri, care suportă o rezoluție HD. Include două difuzoare de câte 6W, iar conectivitatea va fi asigurată, printre altele, de 3 porturi HDMI și unul USB. Vă puteți cumpăra televizorul de AICI.
UTOK U32HD4
UTOK iQ700 este încă o tabletă ieftină și bună cu procesor Intel. Are un ecran de 7 inch cu rezoluție 1024×768 și memorie RAM de 1GB. Spațiul de stocare este 8GB și există posibilitatea extinderii acestuia printr-un card microSD. Tableta e compactă și ușor de cărat peste tot, fiind bună pentru jocuri casual sau filme. Rulează sistemul de operare Android 4.4 KitKat și are un preț redus considerabil. Găsiți UTOK iQ700 AICI.
UTOK IQ700
Evolio X8 este o tabletă cu un preț foarte bun și cu performanțe suficient de bune pentru majoritatea utilizatorilor. Din punct de vedere al specificațiilor, aceasta include un display cu o diagonală de 7,85 inci, care suportă o rezoluție de 1.024 x 768 de pixeli și care ascunde un procesor quad-core tactat la 1,4GHz, 1GB RAM și 16GB RAM pentru stocarea datelor. În cazul în care vreți să vă numărați printre cei care fac poze cu tableta, merită să știți că Evolio X8 are o cameră de 0,3 megapixeli pe față și una de 2 megapixeli pe spate. Tableta poate fi cumpărate de AICI.
Evolio X8
Evolio M4 Magic nu vine cu cel mai performant ecran de pe piață (are doar un display de 4,5 inci care suportă o rezoluție de 854 x 480 de pixeli), însă componentele pot face față celor mai multe cerințe din partea utilizatorilor. Lista de specificații include un procesor Mediatek MT6582 quad-core de 1,3GHz, 1GB RAM și 8GB pentru datele personale. Camerele foto de pe față și spate sunt de 2, respectiv 8 megapixeli. Cu o baterie de 1.700mAh, telefonul poate fi cumpărat de AICI.
Evolio M4 Magic
E-Boda Storm V500 este printre cele mai accesibile smartphone-uri dual-SIM. Ecranul de 5 inci suportă o rezoluție de 960 x 540 de pixeli și ascunde un procesor quad-core MediaTek MTK6582 de 1,3GHz, 1GB RAM și 8GB pentru stocarea datelor personale. Camera foto principală este de 8 megapixeli, cea secundară este de 2 megapixeli, iar acumulatorul are o capacitate de 1.900 mAh. Telefonul se găsește la ofertă AICI.
E-Boda Storm V500
Ochelarii realitate virtuală E-Boda Avatar sunt o modalitate simplă și accesibilă prin care vă puteți bucura de aplicații pentru realitate virtuală precum Google Cardboard. Aceștia beneficiază de un preț foarte bun și pot fi achiziționați de AICI.
E-Boda Avatar
Cu Sistemul PC Maguay eXpertStation, puteți rula orice aplicație de pe piață fără probleme, însă din cauza lipsei unei plăci video dedicate, s-ar putea să aveți probleme cu jocurile. Procesorul este un Intel Core i5 din generația a patra, cu o frecvență de 1,6GHZ, și funcționeazî alături de 4GB RAM. Hard-disk-ul are o capacitate de 1TB, iar sistemul de operare inclus este Microsoft Windows 8.1 Professional. Sistemul se găsește la ofertă AICI.
Sistem PC Maguay

SIstemul audio Serioux 2.1 B-Soniq 210 include un subwoofer de 10W și doi sateliți din lemn de 3W fiecare. Amplificarea este integrată, telecomanda nu este inclusă, iar sistemul poate fi cumpărat la un preț bun de AICI.

sâmbătă, 28 noiembrie 2015

Cel mai dur test pentru cel mai rezistent telefon! Cum arata dupa ce s-a lovit de ciment de 100 de ori

Testat si de cei de la Tech Rax, Droid Turbo 2 a ajuns si pe mainile celor de la Business Insider.
"Este primul smartphone din lume al carui display garantat nu se va crapa sau sparge" au spus cei de la Motorola despre Droid Turbo 2, noul telefon lansat. Cele 5 straturi de protectie ale telefonului fac parte dintr-un "sistem exclusiv creat pentru a absoarbe socurile".
Cei de la Tech Insider au dus testele pentru noul Droid Turbo 2 la un nou nivel. L-au lasat sa cada pe pamant de 100 de ori! Vezi cum arata la final